In ciuda caldurii
toride care a dominat sfarsitul de luna, finalul lunii iulie a avut o
importanta deosebita pentru comunitatea ucraineana din nordul Dobrogei.
Aceasta importanta
vine de la faptul ca impreuna cu prietenii nostri din Ucraina am reusit sa
finalizam prima parte a filmului documentar despre ucrainenii din nordul
Dobrogei, iar aceasta actiune de promovare a filmului printr-o fericita
coincidenta s-a desfasurat pe timpul Festivalului de Film Interetnic, editia a
IX-a, festival desfasurat la Tulcea in perioada 21-27 iulie la care au
participat minoritatile traitoare in judetul nostru.
De la inceput trebuie
sa remarc faptul ca impreuna cu Valentin Sperkach si Vladimir Frolov, ambii din
Kiev, Ucraina, specialisti si specializati in producerea de filme documentare
catre sfarsitul anului 2013, timp de 3 saptamani am brazdat in lung si-n lat
localitatile din Delta Dunarii si din partea continentala, unde au trait sau
mai traiesc etnici ucraineni cu dorinta de a gasi cat mai multe izvoare scrise
si nescrise referitoare la viata si activitatea atat a cazacilor zaporojeni
sositi pe meleaguri nord dobrogene cat si despre ceilalti ucraineni plecati in
bejenie din diferite motive.
Pe timpul efectuarii filmarilor am trecut prin situatii
neprevazute, chiar hazardate uneori cu un program foarte aglomerat cu multa
alergatura la propriu si la figurat, "alergatura" care in final s-a
concretizat intr-un material filmat in circa doua ore dar care din cauza unui
amanunt neesential( lipsa fondurilor ) nu am putut realiza in prima faza decat
un film documentar de 30 de minute.
Actiunea propriu-zisa a debutat in seara zilei de vineri, 26
iulie, cand am asteptat cu bucurie sosirea unei delegatii importante din
Ucraina in frunte cu domnul Ivan Draci, erou al Ucrainei si presedinte al
asociatiei Ucraina-Lumea, unul din cei mai cititi poeti ai Ucrainei, insotit de
doamna Alla Kendzera, secretar general al acestei asociatii, Valentin Sperkach,
regizor si producator de film, delegatie insotita de artisti consacrati ai Ucrainei
in frunte cu Raisa Nedasivska insotita de interpretele de muzica Lesia Gorova
si Ruslana Lotsman.
A doua zi impreuna cu oaspetii am pus un buchet de flori la
monumentul inchinat cazacilor zaporojeni de la Dunavatul de Sus si un buchet de
flori la bustul poetului Taras Sevcenko situat in Tulcea. In dupa-amiaza zilei
de sambata impreuna cu invitatii am participat la premiera filmului documentar
Zadunaiska Sici care s-a desfasurat in cadrul Centrului Cultural Jean Bart.
Manifestarea a deschis-o presedintele filialei Dumitru Cernencu,
care a invitat pe scena pe Ivan Draci, Alla Kendzera si Valentin Sperkach, si
bineinteles pe presedintele UUR Stefan Buciuta.
Dupa o scurta prezentare a delegatiei, si un cuvant de bine,
rostit de fiecare dintre invitati, am aratat cateva din gindurile si dorintele
care ne-au stimulat pentru a produce acest film documentar.
Manifestarea a continuat de un scurt program artistic prezentat de
copiii nostri de la Zadunaiska Sici unde
cei mici si cei mari, coordonati de Laura Doroftei, Nichiforov David si Stefana
Cernencu au starnit ropote de aplauze prin dansurile si cantecele prezentate
publicului.
De asemenea Laura Doroftei a interpretat o melodie ucraineana,
acompaniata intr-un mod aproape profesionist de catre cei mai mici copii ai
nostri intr-un dans tematic bine conturat. A urmat un moment artistic unic cel
putin pentru noi tulcenii oferit de catre doamna Nedasivska care a recitat
versuri din creatia Lesiei Ucrainca si a lui Taras Sevcenko, versuri care au
impresionat intregul auditoriu.
Programul artistic a continuat cu recitalurile sustinute de catre
Lesia Gorova si Ruslana Lotsman care prin melodiile interpretate, prezenta
scenica, modul de comunicare cu publicul s-au bucurat de un deosebit succes
fiind de departe cea mai reusita si profesionista prezenta ucraineana pe
scenele din Tulcea.
In finalul manifestarii pe ecranul amenajat in incinta Centrului
Cultural Jean Bart a fost prezentat filmul documentar Zadunaiska Sici, iar dupa
incheierea actiunii ne-am indreptat cu mic cu mare in foaierul teatrului unde
timp de o ora in cadrul unei mini-receptii oferita de UUR - filiala Tulcea s-a
dezbatut, analizat, laudat si criticat pe marginea imaginilor prezentate in
filmul documentar.
Dupa incheierea manifestarii de la teatru ne-am deplasat catre
Hotelul Egreta unde delegatia ucraineana impreuna cu domnul Stefan Buciuta,
domnul Viaceslav Kusnir, doamna Iaroslava Kolotelo si scriitorii Mihailo
Mihailuc, Ivan Kovacii si A. Korsiuc, in cadrul unei mese rotunde in prezenta
reprezentantilor presei noastre ucrainene ( Tereza Sendroiu si Stefania )
cateva probleme si concluzii legate de activitatea cazacilor trans-dunareni
precum si modalitati ca activitatea aceasta sa continue ,evident , pe alte
coordonate. Astfel a fost reiterata ideea construirii unui complex muzeal la
Dunavatu de Sus in apropierea locului unde in perioada 1813-1828 a functionat
Zadunaiska Sici, complex care sa cuprinda o formula apropiata cetatii de
odinioara iar la nevoie acest complex muzeal sa poata fi utilizat in viitor atat
din punct de vedere turistic cat si ca centru de instruire - perfectionare a
tinerilor nostri ucraineni atat din tara cat si din Ucraina.
De asemenea a fost abordata ideea amplasarii pe dealul din
apropierea satului Dunavatu de Sus a unui monument ( troita ) care sa
reprezinte chipul Maicii domnului pentru a ilustra inca o data aproprierea
cazacilor zaporojeni de respectul, praznuirea si inchinarea fata de Maica
domnului.
Personal am
adus in discutie faptul ca in zona
noastra se simte nevoia din ce in ce mai
acuta a literaturii bilingve[romana si ucraineana],dar si faptul ca
autorii ,poetii si scriitorii ,dupa
editarea cartii respective sa o prezinte publicului interesat [ajutat de colegi de breasla]A doua
zi,duminica incepand cu orele 0900 pe nava de pasageri DELTA ! am organizat o
excursie in Delta Dunarii ,actiune la
care pe langa oaspetii nostri, au
participat si o parte din membrii comunitatii noastre,chiar am remarcat
prezenta unora care se dovedesc a fi adevarati ucraineni numai cand se pune pe masa,dar aceasta este cu totul
alta poveste. Pe timpul excursiei, discutiile pe tema problemei ucrainene au
continuat, participantii au socializat, s-au cunoscut mai bine au cantat lucru
care nu poate decat sa ne bucure.
Dupa
intoarcerea din excursie, spre seara catre orele 20 ne-am deplasat in Piata
"Mircea cel Batran" unde avea loc seara de incheiere a Saptamanii
Filmului Interetnic. In ziua respectiva, programul a fost deschis de
comunitatea rroma iar dupa circa 20 de minute au urcat pe scena reprezentantii
comunitatii noastre unde artistii de la Zadunaiska Sici coordonati de Laura
Doroftei, David Nechiforov si Stefana Cernencu au incantat publicul prin
prestatia prezentata la festival.
Spre bucuria
noastra, publicul spectator a apreciat cu aplauze puternice prestatia Laurei
Doroftei care impreuna cu echipa celor mici constituiti intr-o echipa de
autentici balerini au prezentat pe scena un program artistic de neuitat. Seara
magica a continuat cu intrarea in scena a doamnei Raisa Nedashivska care,
impreuna cu interpretele de muzica usoara si traditionala ucraineana Lesya
Gorova si Ruslana Lotsman au oferit publicului spectator pe langa versurile
recitate de doamna Nedashivska din creatia lui Taras Sevcenko si a Lesiei
Ucrainka, cantece traditionale ucrainene interpretate de o maniera proprie de
catre cele doua artiste.
Momentul
artistic oferit de catre comunitatea noastra, a aratat publicului spectator
potentialul de care dispune organizatia dar si de catre ajutorul oferit de
catre oaspetii dragi din Ucraina, evidentiind inca o data faptul ca poporul
ucrinean in ciuda vicisitudinilor prin care a trecut si trece in prezent,
gaseste puterea de a supravietui.
In final
nadajduiesc ca lucrurile isi vor intra in fagasul normal, ca normalitatea va fi
la ea acasa atat in Romania cat si in Ucraina iar noi comunitatea ucraineana
din Tulcea vom gasi echilibrul atat de necesar existentei noastre. Si de ce nu
poate vom compensa acel amanunt neesential care ne-a prejudiciat in realizarea
filmului documentar "Zadunaiska Sici".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu