Colindători la Casa de Cultură Ucraineană

  Rezultat al muncii deosebite pe care Comitetul UUR Timiş o desfăşoară, a adus la Timişoara peste 200 de colindători din tot jud. Timiş. Am avut onoarea de a primi colindători tocmai de la Tulcea. Dl. preşedinte Cernencu Dumitru, împreună cu distinsa sa soţie, au însoţit colindătorii din localitatea Letea - Deltei Dunării şi ne-au încântat cu melodioasele colinde ale cazacilor zaporojeni. Mulţumim, pe această cale, pentru efortul enorm depus spre a ne vizita şi colinda.

    De asemenea, din Serbia, au venit colindători cu specificul lor, al ucrainenilor de acolo. Au colindat foarte frumos şi avem numai de învăţat de la dânşii. Pe durata a aproape 3 ore ne-au colindat grupurile de colindători din Lugoj, coordonaţi de      d-na Savana Albiciuc, apoi corul bisericesc din Timişoara, coordonat de preotul Cristian Popovici, copiii din Variaş- instructor Ileana Băiculescu, colindătorii din Remetea Mică, coordonaţi de învăţătorul Vişovan Adrian. Din Remetea a venit şi grupul „Remeteanca” cu frumoasele colinde. Colindătorii din Petroasa Mare, coordonator d-na Brotnei Mihaela şi Miculaiciuc Ioana, ne-au încântat cu colindele tradiţionale, învăţate de la bunicii lor. Colindătorii de la Şcoala Gimnazială din Ştiuca, coordonaţi de d-na prof. Holovciuc Maria, colindătorii din Dragomireşti, instruiţi de prof. Clempuşac Maria, ne-au încălzit inimile cu glasul lor cristalin şi cu frumoasele colinde. Colindătorii din Soca, îndrumaţi de preot  Ardelean Cristian, îmbrăcaţi în frumoase costume, originale din Maramureşul istoric, ne-au prezentat colinde adecvate zonei din care provin.
Frumoasă scenetă cu Naşterea lui Iisus ne-a fost prezentată de colindătorii din Zorile, jud. Caraş Severin.
Colindul Românesc a fost şi el prezent pe scena noastră, cântat de cunoscutul interpret de muzică populară Ghiţă Berinde, acompaniat de Marocico Neluţu şi Buciuta Ştefan la vioară.
Au încheiat colindătorii din Criciova, sub conducerea preotului paroh din localitate, care au şi binecuvântat Casa de Cultură. Au fost răsplătiţi cu ţuică şi cârnaţi.
Prezentator al Festivalului de colinde ucrainene în Banat a fost d-na Ana Bereghi.
    Întrucât  sâmbătă, 20 decembrie 2014, dl. Deputat Marocico Ivan a împlinit 40 de ani, i-au fost  oferite, flori , cadouri şi toată asistenţa l-a felicitat , cântându-i „Mulţi ani trăiască”.
  Această frumoasă sărbătoare a noastră, a XIV a ediţie a Festivalului de Colinzi ucrainene din Banat s-a încheiat cu minunate clipe de socializare, când ucraineni din Ungaria, Ucraina, Serbia şi România, reuniţi sub cupola Casei de Cultură a Ucrainenilor din Timişoara, au cântat „Mnohaia Lita” ptr. anul 2015.
Iura Hleba

Preşedinte UUR Timiş



   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu