Lucrările conferinței au început printr-un moment solemn reprezentat de intonarea imnurilor de stat al Ucrainei și cel al României. Deși este cunoscut de toții membrii activi ai comunității noastre, am prezentat bilanțul activităților desfășurate în perioada mandatului actual. Am prezentat pe scurt toate evenimente pe care le-am organizat pentru comunitatea noastră, participările la diverse proiecte culturale, atât în țară, cât și în străinătate și am expus detalii despre investițiile realizate în ultimii 5 ani pentru dezvoltarea organizațiilor locale din județul Tulcea.
După aceste discuții, am înaintat către momentul numirii președintelui și a comitetului filialei. Pe baza activităților desfășurate, a reprezentării corecte și a modului în care am dezvoltat comunitatea în calitate de președinte încă din 2007, reprezentanții ucrainenilor din județul Tulcea mi-au acordat în unanimitate încrederea lor pentru încă 4 ani prin votul pe care mi l-au oferit. Astfel, voi continua cu aceeași dedicație și implicare să acționez pentru binele comunității noastre.
Vă mulțumesc pentru încredere și pentru susținere, dar vă reamintesc faptul că doar împreună, uniți în gândire și urmărind aceleași obiective, vom putea să ne asigurăm de buna organizare a comunității noastre.
C.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu