Cronica lunii ianuarie la Tulcea

Anul 2010, mai precis inceputul de an a ccontribuit din plin la consolidarea si afirmarea valorii etnicilor ucraineni din judetul Tulcea atat pe plan local cat si pe plan national.
Astfel, luna Ianuarie a fost dedicata generoasei actiuni culturale "Colinde si obiceiuri de iarna la ucraineni" care s-a desfasurat in perioada 07-27.01.2010 si a constat in pregatirea organizarea si desfasurarea in cadrul organizatiilor locale din Telita, Chilia-Veche, Letea, Crisan si Tulcea a unor programe artistice autentice prezentate de membrii comunitatilor locale. Acestea au constat in prezentarea unor obiceiuri stavechi din seara de ajun, Craciun si Anul nou, urmate de colinde specifice si cantece traditionale ucrainene ce nu puteau lipsi in asemenea momente.
Imbucurator este faptul ca la nivelul fiecarei organizatii locale s-au depus eforturi sustinute pentru ca la aceste intalniri, pe langa cei varstnici sa participe si tineri pentru ca este firesc ca acestia sa devina continuatorii acestor traditii.
Cred ca se cuvine o mentiune speciala pentru localele din Tulcea, Letea si Telita care au reusit sa atraga in cadrul organizatiilor lor un numar consistent de tineri, in care ne punem mari sperante de a prelua activitatea de la cei varstnici.
Pentru efortul depus se cuvine sa aduc multumiri familiei Maxim Ion si Dorina din Letea si familiei Teodorov Mariu si Lioara care s-au evidentiat in aceste activitati culturale.
O alta manifestare la care noi tulcenii am fost reprezentati, de data aceasta prin grupul vocal "Rebalka" din Crisan, alaturi de care au participat si membrii din Caraorman, a fost in perioada 08-12.01.2010, a XVII-a editie a "Festivalului de Colinde, datini si obiceiuri de iarna la ucraineni" care s-a desfasurat la Sighetu Marmatiei in judetul Maramures.
Tinand cont de componenta grupului, din punctul de vedere al varstei (participanti avand intre 10-70 de ani) se cuvine sa remarc efortul fizic si psihic, nemai vorbind de oboseala, pe itinerariul parcurs intre Crisan si Sighetu Marmatiei care a insumat atat pe apa cat si pe uscat peste 1600 de kilometri, itinerariu care nu ne-a scutit de surprize mai putin placute.
Astfel sunt convins ca nu vom uita curand "halta obligatorie" de pe curbele de langa Petrova unde autocarul nostru a cedat datorita "calitatii asfaltului" fiind necesara interventia colegilor nostri din Maramures. Ii multumim pe acasta cale Domnului Miroslav Petretchi si Domnului Prodaniuc care ne-a ajutat sa ajungem in siguranta in Sighetu Marmatiei.
Fata de editia trecuta am remarcat de la inceput cum totul a fost de calitate, atat conditiile de cazare, caldura, cat si, bineinteles, ospitalitatea gazdelor care a fost la cote inalte.
Dar poate cel mai emotionant moment, a fost cel de la Biserica Ortodoxa Ucaineana, unde in prezenta unei asistente selecte in frunte cu primarul orasului, doamna Eugenia Hodja, Presfintia Sa Parintele Nicolae Lauruc, ajutat de inca doi preoti, a oficiat o slujba religioasa atat in liba ucraineana cat si in limba romana fapt ce denota respect si demnitate pentru intreaga asistenta si mai mult decat atat parca ne-a creat o incarcatura emotionala aparte si noua credinciosilor veniti de pe alte meleaguri (Dobrogea, Bucovina, Banat).
Trebuie sa recunosc ca aceasta stare emotionala m-a insotit atat pe timpul paradei prin oras cat si la "Sala-Studio" a Liceului de Muzica "George Enescu" unde s-a desfasurat actiunea festivalului.
Conform programului stabilit grupul nostru "rebalka" a fost planificat sa evolueza ultimul fapt ce mi-a creat o stare de neliniste si emotie fireasca, dar aceasta stare emotionala a disparut cand am constatat ca pe timpul evolutiei grupului nostru sala era aprope plina cu spectatori care au dat aprecierea cuvenita prin apaluzele lor indelungi, programului nostru care a cuprins colinde,cantece si colindul de Anul nou "Melanca".
Evolutia grupului vocal "Rebalka" coordonat de doamna Fanica Serban, a aratat inca o data ca atunci cand exista pasiune si se pune putin suflet intr-o directie, este imposibil ca rezultatul sa nu capete valente calitative superioare.
Se cuvine sa aduc multumiri pentru efortul depus doamnelor Florica Tarasov, Gabriela Artimov, Victoria Ivanov, Tudosia Oprisan, Elena Ivanov, Elena Nicolae, Maria Iacovici, Nicoleta Iacovici, copiilor Stefana Iacovici, Bianca Maria Pocora, Stefania Livia Golodan, precum si parintelui Aurel Codris.
De mentionat este si contributia adusa de primaria din Crisan in frunte cu domnul primar Vaniusa Artimov care ne-a sprijinit ori de cate ori am avut nevoie.
O alta activitate pe care vreau sa o mentionez este participarea noastra la sarbatoarea noului an pe stil vechi in localitatile Tulcea si Chilia Veche.
Beneficiind de generoasa ospitalite a familiei Cacencu Aurel, administratorul complexului hotelier Select, noaptea de 13-14.01.2010 ne-a gasit petrecand intr-o atmosfera destinsa, prieteneasca, atat etnici ucraineni din Tulcea, Crisan, Pardina, Telita, Murighiol, cat si prieteni greci, romani, rusi-lipoveni, aromani si altii.
Sunt convins ca aceasta perioada a fost benefica atat in petrecerea unor clipe placute impreuna, dar si in stabilirea unor noi relatii de prietenie, care cred ca vor infuenta pozitiv viata socio-culturala a urbei noastre. Si ca o dovada ca lucrurile evolueaza pozitiv, deja ne gandim cum sa aducem impreuna un omagiu demn mamelor si sotiilor noastre in ziua de 8 Martie.

Dumitru Cernencu