Cinstirea memoriei poetului national ucrainean, Taras H. Sevcenko

La fel ca în fiecare an, etnia ucraineană aduce un pios omagiu operei marelui cobzar, Taras H. Șevcenko, prin promovarea valorii și ideilor prezentate în opera sa.
În acest an, pe lângă faptul că am desfășurat acțiuni punctuale la nivelul organizațiilor locale, manifestarea de la Tulcea a avut o amploare deosebită prin faptul că, pe lângă colectivele artistice din județ, au participat și artiști din Ucraina.
Vă invit să urmăriți înregistrările video ale spectacolului prilejuit de împlinirea a 202 ani de la nașterea marelui poet ucrainean.
Vă doresc vizionare plăcută!
























































Rolul femeii in pastrarea traditiei ucrainene


Fiecare femeie are povestea ei. Povestea poate schimba lumea. Nu ezita să iubești viața cu tot ce oferă ea, să alinți, să dăruiești, să lupți, să-ți păstrezi încrederea si identitatea, să ai grijă de tine și de cei dragi, să fii frumoasă, să crezi în povestea ta! 
La mulți ani, draga femeie!

 Traditia inseamna o suma de valori, o experienta comunitara, in mijlocul careia ne nastem si de la care plecam, chiar atunci cand inovam. Pentru ca, asa cum remarcau, in estetica, G. Calinescu la noi si T.S. Eliot in America, raportul dintre traditie si inovatie inclina in favoarea celei dintai. 

Inovatia fara traditie nu are sens, iar ceva cu totul nou nu ar fi inteles de nimeni si nici util. Daca intelegem traditia ca pe o suma de valori, daca constientizam faptul ca ne nastem, traim si profitam de pe urma traditiei, in sensul larg al termenului, cel de totalitate a valorilor acumulate de societate la un moment dat, putem lega traditia de educatie, de credinta, de cultura si tehnica, de toate domeniile vietii, de noi insine, care, astfel, trebuie sa devenim responsabili pentru valorile pe care le cream si le transmitem celor care ne vor urma.

Transmiterea unei traditii sanatoase tine, in ultima instanta, si de calitatea noastra de oameni si de crestini, deoarece la dreapta judecata a lui Hristos vor fi judecate si consecintele pe care le-au avut faptele noastre, nu numai faptele in sine. In societatea in care traim, ca urmare a intelegerii in sens peiorativ a traditiei, dar mai ales a grabei si presiunilor care ni se fac pentru introducerea si acceptarea, in societatea romaneasca, a unor valori care nu o definesc si pe care marea majoritate a oamenilor nu le accepta, s-a ajuns la deteriorarea traditiei, la innoirea fortata cu anumite valori, care nu se pot numi identitare, intrucat nu au de a face cu valorile comunitatii ucrainene.

De aceea, se cuvine sa abordam cu toata seriozitatea problema pastrarii valorilor identitare, mai ales in aceasta perioada de tranzitie, cand in societatea traditionala  se simte tot mai mult miscarea catre lumea tehnologica si pierderea, cu timpul, a patrimoniului viu. Am remarcat acest lucru pe teren si consider ca o urgenta inregistrarea, cu toate mijloacele, a obiceiurilor vii care mai exista, cat si conservarea traditiilor in forma lor vie,  promovarea lor in spatiul european si euro-atlantic, ca o imagine vie, realista, istorica si contemporana a ucrainenilor. Iar daca am dori sa prezentam identitatea acestei etnii, consider ca nimic nu poate oferi o reprezentare mai completa a tuturor laturilor existentei sale decat traditia populara. 

Evidentiind traditia ucraineana, am putea trage concluzii privitoare la diversitatea valorilor si domeniilor in care aceasta este reprezentativa, o adevarata purtatoare a identitatii neamului nostru de la port, mestesuguri, arhitectura, pana la cele mai subtile laturi spirituale, cum ar fi literatura, mentalitatea, practicile si riturile, care coboara traditia din sfera teoreticului in viata de zi cu zi. In contextul in care traim, ar fi necesar sa subliniem ca este necesara pastrarea valorilor traditionale si pentru ca ele cuprind un tezaur moral, al bunului simt, sfidat, sub motivatia liberalizarii moravurilor, in lumea noastra.

Cuvantul cheie pentru traditiile ucrainene cred ca poate fi identificat in intelepciune. Intelepciunea de a-ti chivernisi aceasta scurta viata astfel incat sa poti realiza ceva aici, dar, mai ales, sa dobandesti mantuirea, imparatia lui Dumnezeu. Aceasta inseamna o viata morala, crestina, cumpatata, in care frumosul si armonia isi au locul lor, venind sa bucure sufletul; mai ales sufletul incarcat cu atatea probleme al omului contemporan. Si este adevarat ca obiceiurile populare au contribuit, intr-o oarecare masura, la laicizarea credintei, asa cum se manifesta ea mai ales in mediul rural, in popor. In locurile cu o putermica traditie populara, unde aceasta a fost pastrata si transmisa din generatie in generatie, pe cale familiala, unde femeia a avut un rol aparte.

De aceea, in acest domeniu, studiul traditiilor populare, cunoasterea si conservarea valorilor identitare, stimularea interesuui tinerilor pentru aceste valori, cultivarea aptitudinilor lor artistice sau mestesugaresti ar putea contribui mult la dezvoltarea personalitatii umane, la spiritualizarea si socializarea tinerilor, la gasirea unui sens al vietii, a unei motivatii existentiale, de care adeseori sunt lipsiti. Intr-un cuvant, putem spune ca patrimoniul valorilor identitare romanesti si ucrainene poate constitui, pentru societatea actuala, o alternativa educationala, artistica, economica, cu un potential deloc neglijabil, o alternativa si o solutie a unora dintre dilemele, cautarile si neimplinirile contemporane.

Iar daca vocea traditiei, credintei si educatiei ucrainene traditionale se ridica uneori impotriva unor valori en vogue, care vor sa perverteasca insasi fiinta umana, se cuvine sa trecem peste ranguri, pozitie sociala, chiar peste practicile si preferintele individuale, sau personale, atunci cand acestea sunt nocive din punct de vedere moral, social, crestin. Si sa nu stingem facliile care inca mai palpaie ...