Zilele Taras H. Sevcenko -Tulcea 2018
A devenit deja o traditie
pentru comunitatea noastră ucraineană din judetul Tulcea sa organizeze
manifestări culturale dedicate omagierii operei poetului naţional ucrainean,
Taras Hrehorovici Şevcenko.
Actiunile desfasurate au evoluat constant în bine în ceea ce
priveşte interesul membrilor filialei
noastre şi pregătirea acţiunii, astfel că noi ne-am propus ca
evenimentul să se desfăşoare pe
parcursul a patru zile, în perioada sâmbătă, 23 martie - luni 26 martie 2018.
Pregătirea acestui eveniment este un proces complex, asupra căruia, încă de la
începutul anului, împreună cu membrii comitetului UUR Tulcea şi preşedinţii
organizaţiilor locale, am început să lucrăm asupra felului în care se va
desfăşura evenimentul, astfel încât să putem să oferim un spectacol cât mai
apreciat şi interesant, atât pentru comunitatea noastră, cât şi pentru
invitaţii din Ucraina sau publicul prezent.
În după-amiaza zilei de vineri,
23 martie, ne – am bucurat de sosirea primilor oaspeţi din Ucraina, împreună cu
care am abordat programul şi pregătirea manifestărilor ce vor urma. Oaspeţii ne
- au încurajat cu privire la modul de prezentare din zilele următoare, pe care
l – au considerat a fi foarte bun, dar au venit şi cu câteva elemente punctuale
care au ajutat la îmbunătăţirea evenimentului nostru.
Ziua de sâmbătă, 24 martie
2017, a debutat prin informarea reciprocă cu privire la activităţile
socio-culturale desfăşurate anterior sau aflate în curs de pregătire,
concomitent cu discuţii aprofundate asupra viitoarelor acţiuni pe care le vom
desfăşura în colaborare cu invitaţii noştri din Ucraina în anul în curs sau
care sunt avute în vedere pentru viitorul mai îndepărtat, dar care ar putea să
ne aducă o plus valoare la manifestările
noastre culturale.
Debutul propriu-zis al
manifestării culturale intitulată „Zilele Taras Hrehorovici Şevcenko” a avut
loc la sediul UUR Tulcea, unde am păstrat un moment de reculegere în memoria tinerilor
căzuți în estul Ucrainei, în aceste vremuri tumultoase și greu de înțeles, la
adevăratele valențe.
Programul a continuat cu o
masă rotundă cu tema „Taras Hrehorovici Şevcenko – părintele spiritual al
Ucrainei moderne”, prilej cu care am reiterat elementele principale privind
viața, personalitatea și opera marelui cobzar. Evenimentul a culminat cu prezentarea filmului
documentar „Taras Şevcenko”, film realizat de către cunoscutul regizor
ucrainean Valentin Sperkach.
După vizionarea filmului, în
aceeaşi temă cu subiectul principal al nostru, seara culturală a continuat cu
prezentarea unui amplu program de muzică şi versuri din opera lui Taras
Hrehorovici Şevcenko, prezentat de către ansamblul de cântece şi dansuri
tradiţionale ucrainene „Zadunaiska Sici” din Tulcea, cant-autorul Volodemir
Honskii. Ulterior, ne-am bucurat de audiția unui recital de muzică modernă și clasică,
susținut de către profesor Mikola Sikora, acompaniat la pian de către profesor
Olena Sliusarenko. Bineînțeles că, în acest context, încântați de oaspeți și de
audiență, cu toții, am purtat discuții pe această temă, care au reliefat
interesul manifestat de către tineri, dar și de persoane în vârstă, cu privire
la frumusețea versurilor și a cântecelor, care au culminat prin admirația
deschisă la valoarea inestimabilă a culturii ucrainene.
În dimineața zilei de
duminică, începând cu orele zece, după utilmele retușuri pentru adaptarea
programului la condițiile nou create (au întârziat navele de pasageri cu care
călătoreau membrii comunității noastre, special pentru aceste momente), grupuri de etnici ucraineni și simpatizanți,
au început să sosească lângă bustul poetului Taras H. Șevcenko situat în
Rotonda personalităților din Tulcea. Totodată, pe lângă participanții sosiți la
evenimentul nostru, am avut cinstea să avem alături de noi și două delegații
din Ucraina, una condusă de către profesorul Viaceslav Kushnir, Decanul
Facultății de Istorie I.V. Mecinicovski din Odesa și una condusă de către profesorul
Mikola Sikora, care a reprezentat Conservatorul de Muzică Petro Tchaikovsky din
Kiev.
Deschiderea oficială am
realizat-o în calitate de președinte al Uniunii Ucrainenilor din România,
filiala Tulcea, în prezența reprezentanților administrației locale (domnul
George Luchici, vicepreședinte al Consiliului Județean Tulcea, Constantin
Hogea, primarul orașului Tulcea, reprezentanți ai minorităților turcă, tătară
și a rușilor-lipoveni, mass-media locală și membrii ai organizațiilor noastre,
precum și alți simpatizanți ai activităților organizate de către organizația
noastră locală. În alocuțiunile rostite de domnul George Luchici și de domnul
Constantin Hogea, au fost evidenţiate elemente privind valoarea şi
universalitatea operei lui Taras Sevcenko, precum şi faptul că minoritatea
ucraineană din Tulcea, reprezentată de către filiala noastră, manifestă
constant seriozitate, competenţă şi calitate în pregătirea şi desfăşurarea
tuturor acţiunilor socio - culturale, fapt care este apreciat la nivelul
administratiei locale, la toate nivelele relevante. Împreună cu domnul profesor
Mikola Sikora și Munteanu Gheorghe, ajutați de tinerii Pușcașu Andrei și
Alexandru Iosipescu, am sădit lângă bustul lui Taras Șevcenko un arbust,
simbolul Ucrainei – Cervona Kalena, în acompaniamentul grupurilor vocale
reunite, care au interpretat melodia intitulată „Oi kalena”. Momentul următor a
debutat cu melodia „Dume moi”, pe versuri de Taras Sevcenko, avându-l ca prim
solist pe tenorul Mikola Sikora, acompaniat de grupul „Zadunaiska Sici”, pe
timpul căruia s-au depus coroane de flori și flori, la bustul poetului.
După încheierea acestui
moment emoţional și realizarea fotografiilor de rigoare, ne-am deplasat către
Centrul Cultural „Jean Bart” din Tulcea, unde am fost primiți cu pâine și sare
de către tinerii noștri Iove Ericka, Maria Petrencu, Andrei Pușcașu și
Alexandru Iosipescu.
În sala mare a teatrului,
în jurul orei doisprezece a început partea a doua a manifestării de pe scenă,
prilej cu care subsemnatul, preşedintele filialei UUR Tulcea, i-am invitat rând
pe rând, pe musafirii noştri, prof. Viaceslav Kusnyr, prof. Mikola Sikora și
prof. Victor Homoniuk, care au ne-au transmis salutul lor şi al entităţilor pe
care le reprezintă şi au reiterat valoarea, importanţa şi mesajul la fel de
actual cu privire la opera marelui cobzar. De remarcat, în acest context, este
faptul că prof. Kuşnir a subliniat temele principale abordate de către marele
poet în opera sa: iubirea față de înaintași, menținerea unei națiuni și a unui
stat puternic, aspecte care permit unui stat să facă față tuturor provocărilor.
După această scurtă, dar
cuprinzătoare introducere, a debutat programul nostru artistic, acesta fiind
deschis de cei mai dornici şi nerăbdatori artişti, copii de la „Zadunaiska Sici”,
coordonator profesor Ştefana Cernencu, care, în aplauzele spectatorilor, au
interpretat două cântece şi au dansat, cu mult aplomb, oferind momente unice
spectatorilor, mai ales având în vedere vârstele fragede ale acestora și
talentul manifestat.
Programul a acontinuat cu
un moment special - Maria Petrencu a recitat din creația lui Șevcenko, un
fragment din poezia „Dume moi”. Acest moment a fost urmat de către
microrecitalul original, susținut de cantautorul ucrainean Volodymyr Honski,
care ne-a încântat cu vocea lui deosebită și talentul dovedit.
După aplauze îndelungate,
au urcat pe scenă rând pe rând, grupurile vocale „Dunai” din Pardina, coordonat de Dumitru Danilencu, „Ciorne More”
din Sfântu Gheorghe, coordonator Maria Hordei și „Zadunaiska Sici” din Tulcea, coordonat
de Paula Condrat și profesor Dan Mironov. În interpretările lor, grupurilor
menționate au reușit să realizeze momente speciale, prin care au indus, pentru
publicul prezent, sentimente de estetică și profunzime, legate de viața
popurului ucrainean, frumusețea tradițiilor populare și dialectica dintre
cântec și traiul zilnic al nostru, al tuturor, cu poveștile reale și
evenimentele uneori, mai delicate.
Ulterior, surpriza placută
din programul nostru a fost microrecitalul de muzică ucraineană modernă,
susținut de Vladyslav Pavlyk, un tânăr care ne-a încântat și anii trecuți, atât
cu repertoriul atent selecționat, cât și cu prezența scenică deosebită, reușind
să creeze o simbioză aparte cu publicul din sală.
Un moment deosebit,
consider că a fost prezentat de catre echipa de dansuri „Zadunaiska Sici” –
tineret, coordonată de către Stefana
Cernencu, Amalia Trifan si Erika Iove a
căror prezență scenică impresionează de fiecare dată, prin estetică, eleganță
și precizie, combinată cu frumusețea costumelor și bucuria de a te dărui
dansului. Și acest moment a fost apreciat de către public la adevărata valoare,
dovadă fiind intensitatea aplauzelor de care acești artiști au beneficiat la
finalul interpretării.
Grupurile vocale „Veselka”
din Caraorman, coordonator Gabriela Artimov, „Bila Roja” din Letea, coordonator Ion
Maxim, „Perva Zora” din Sulina, coordonator Maria Crimski și „Rebalka” din Crișan,
coordonator Lucica Gherman (a căror prezență a fost apreciată cum se cuvine)
melodiile prezentate de către aceste grupuri au
relevat încă o dată, dacă mai era
necesar, frumusețea mesajelor transmise de către folcorul ucrainean, mai ales a
celor care includ elemente din opera marelui cobzar.
Spre finalul programului
artistic, am beneficiat cu toții de un veritabil regal muzical susținut de
către tenorul Mikola Sikora, acompaniat la pian de către Olena Sliusarenko, în
a cărui interpretare, am identificat versurile marelui poet, precum și pasiunea
pentru notele muzicale.
În aplauzele
spectatorilor, am ieșit pe scenă, împreună cu invitații din Ucraina și cu
grupul vocal „Rebalka” din Crișan, pentru ca, în final, să interpretăm
împreună, ad-hoc, imnul ucrainean din Delta Dunării – „Rospreahaite hlopții
konii”. Trebuie remarcat faptul că imediat, absolut toată sala a rezonat cu
noi, spectatorii participând prin a cânta împreună cu noi, câteva strofe din
cunoscuta melodie.
Totodată, trebuie remarcat
că și de această dată, sala de spectacol a fost arhiplină, asistând la
spectacol peste 400 de persoane. Acest lucru scoate din nou în evidenţă preocuparea
publicului spectator pentru actul artistic de calitate şi punerea în lumină
pozitivă spiritul tradiţional ucrainean care există la Tulcea.
Ca o concluzie, sunt în
asentimentul multor concitadini, care ne-au felicitat și ne-au îndrumat să
continuăm să organizăm asemenea manifestări, de o însemnată amploare şi
calitate artistică.
După încheierea
spectacolului și mulțumirile de rigoare adresate gazdelor noastre, Centrul
Cultural „Jean Bart” din Tulcea, condus de actorul Ionuț Ștefan, ne-am deplasat
la un local din oraș, unde, după o masă între prieteni, am fost plăcut surprins
să constat că spectacolul nu s-a terminat. Acesta a continuat pentru câteva ore
în această locație, unde, membrii și invitații noștri au interpretat împreună
multe cântece tradiționale, vechi, păstrate de peste 300 de ani, păstrate și
transmise din generație în generație până astăzi.
În a treia zi a
manifestării noastre complexe, începând cu ora 16:00, ne-am reîntâlnit la
sediul filialei noastre, pentru a rememora acțiunea din primele două zile, a
discuta și stabili elementele de succes care au fost reținute de către public
și am trecut la partea cea mai importantă, când, împreună cu membrii
ansamblului „Zadunaiska Sici” am participat la o adevărată lecție de pregătire
muzicală, susținută de către profesorii Mikola Sikora și Olena Slyusarenko, de
la Conservatorul de Muzică Petro Tchaikovsky din Kiev, care ne – au inițiat în
tainele muzicii, cu accent deosebit pe respirație, dicție, frazare și alte
cunoștințe absolut necesare, atât pentru amatori, cât și pentru profesioniști,
indiferent de gradul lor de inițiere și cunoaștere în tainele muzicale.
Participanții au remarcat că a cânta, nu este echivalent cu a elibera niște cuvinte
prin cavitatea bucală, ci este o activitate mult mai complexă, care pornește de
la nivelul abdomenului, cu ajutorul mușchiului diafragmei și a plămânilor, apoi
prin laringe, faringe și partea superioară a cavitații bucale, inclusiv cu
interferențe ale componentelor nazale, toate aceastea armonizându-se pentru
emiterea unor sunete superioare de calitate controlată. Sper că lecția muzicală
a fost de bun augur, context în care sunt convins că membrii comunității
noastre vor aprecia cum se cuvine cunoștințele primite și le vor folosi în
activitatea viitoare.
Cu toate că a trecut ceva
timp, încă ne mai întâlnim în oraş cu oameni care ne adresează în numele
tuturor ucrainenilor din Tulcea sincere felicitări pentru spectacolul reuşit şi
pentru emoţia creată pe scena Centrului Cultural Jean Bart. Astfel, aceste
îndemnuri contribuie în continuare la organizarea acţiunilor noastre
socio-culturale pentru promovarea valorilor tradiţionale ucrainene, atât la
nivel judeţean, cât şi internaţional, când va fi nevoie.
La final, doresc să
mulţumesc încă o data, tuturor celor care au stat alături de mine în
pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acestei acţiuni de neuitat, care s-a
dovedit a fi încă o adevărată reuşită.
Mulţumesc spectatorilor
pentru susţinerea deosebită de care am avut parte, mulţumesc oaspeţilor din
Ucraina pentru efortul şi pentru momentele artistice prezentate, mulţumesc
gazdelor noastre şi nu în ultimul rând le mulţumesc celor care simt şi gândesc
în spiritul păstrării şi promovării tradiţiilor ucrainene și le reiterez
invitația de a ni se alătura și a contribui la dezvoltarea noastră, a tuturor.
Dumitru Cernencu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu