1 Decembrie -Ziua Nationala a Romaniei




1 decembrie - Ziua Naţională a României, un moment de importanta astrală pentru natiunea română, realizarea unui deziderat istoric care s-a manifestat incepând din secolul al -XV-lea si care a reusit sa unească românii prin voința acestora si cu contribuția remarcabilă a elitei românesti din acea vreme.
 Totodată, această zi marchează un eveniment istoric foarte important: unirea Transilvaniei cu România (Unirea cea Mare), în anul 1918. 
Impreună cu populatia majoritară, noi, cetățenii români de etnie ucraineană, participăm ca în fiecare an, cu respect față de înaintasii nostri care s-au jertfit pe altarul unirii, cu speranta si dezideratul că numai împreună vom reuși să consolidăm si să ridicăm prestigiul nației române si a României prin aportul fiecaruia dintre noi.
Astfel în ziua de 1 decembrie o delegatie numeroasă a UUR Tulcea, în frunte cu președintele filialei Dumitru Cernencu, a participat la ceremonialul militar și religios organizat de către organele administratiei locale, unde la finalul manifestării am depus o coroană de flori la statuia lui “Mircea cel Batrân” situată în "Piața Tricolorului" din Municipiul Tulcea. 




























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu