205 ani de la nașterea marelui poet Taras H. Sevcenko



Zilele Taras H. Sevcenko organizate  la Tulcea.
Ca în fiecare an cetățeni români de etnie ucraineană, împreună cu iubitorii de artă, aduc un omagiu sincer prorocului națiunii, Taras H. Șevcenko, celui ce a dat un nou imbold luptei pentru libertate, a contribuit la modernizarea limbii și literaturii ucrainene, a fost un pictor și un poet romantic considerat poetul național al Ucrainei, iar opera sa literară considerată ca fiind fondatoarea limbii și literaturii ucrainene moderne. Taras H. Șevcenko a creat opere valoroase ca pictor și ilustrator, primind binemeritata denumire de „marele cobzar”.
Anul acesta, împreună cu Biblioteca Judeteana Panait Cerna din Tulcea, reprezentanții Facultății de Istorie și Filozofie din cadrul Universitații de stat  „I.I. Mecinikov” din Odesa: profesor Viaceslav Kușnir – Decan, profesor Natalia Petrova – prodecan și Irina Biriukova – director general al Bibliotecii Naționale din Odesa, în după-amiaza zilei de sâmbată, 16 martie, în prezenta unui public numeros, am adus un omagiu consistent, dedicând o seară culturală poeților Mihai Eminescu și Taras Șevcenko.
După cum a afirmat președintele filialei U.U.R. Tulcea, Dumitru Cernencu, în deschidere: „se știe, cei doi poeți reprezintă piloni de bază ai culturii naționale române și ucrainene. Pentru că sunt născut aici, am auzit mai întăi de Mihai Eminescu și mai apoi de Taras Șevcenko. În ciuda faptului că sunt poeți romantici, aceștia sunt de o polivalență culturală arhicunoscută, iar operele scrise în urmă cu 150 - 200 de ani, din nefericire, și pentru noi și pentru ucraineni, sunt de actualitate”.
Seara culturală a continuat cu alocuțiuni rostite de către invitații din Ucraina, urmate de o donație de carte în limba ucraineană din partea oaspeților din Odesa și din partea U.U.R. - Filiala Tulcea, către Biblioteca Județeană „Panait Cerna” din orașul Tulcea.
Programul a continuat cu lectura sau recitarea unor eseuri din creația celor doi poeți, atăt în limba română, cât și în limba ucraineană, program susținut de: Tatiana Lisavencu, Maria Iaschiu, Teodor Ignatencu, Eduard Bucur, Vlad Munteanu, Maria Petrencu, Gheorghe Munteanu, Paraschiva Petrencu,  toți aceștia fiind membrii ai U.U.R. Filiala Tulcea.
Grupul vocal - instrumental „Zadunaiska Sici”, coordonat de către profesorul Dănuț Mironov și Paula Condrat, a interpretat câteva melodii pe versurile lui Mihai Eminescu și cele ale lui Taras Șevcenko. Ulterior, seara culturală a continuat cu prezentarea unui amplu documentar având ca temă opera lui Taras Șevcenko și receptarea acesteia la nivel internațional.
A doua zi, duminică, membri ai comunității din județ, invitați, reprezentanți ai administrației publice locale, reprezentanți ai altor minorități, precum și trecători, au participat la un ceremonial de depunere a unor coroane de flori la bustul poetului Taras H. Șevcenko, situat în Rotonda Personalităților din centrul orașului Tulcea.
Astfel, au fost prezenți: din partea Parlamentului României, dl. deputat Andrian Ampleev, din partea Consiliului Județean Tulcea, domnul Vasile Strat și domnul Nicolae Mihai, iar din partea Primăriei Municipiului Tulcea, dl. Primar Constantin Hogea.
După ceremonialul de depunere, membrii comunității au interpretat cunoscuta melodie pe versuri de Taras Sevcenko, „Dume moii”
Începând cu ora treisprezece, oamenii interesați de această temă, participanți și invitați, ne-am întălnit cu toții în sala de spectacole „Jean Bart” din Tulcea, unde, pe șcenă, dl. profesor Viaceslav Kușnir, împreună cu dl. Primar al municipiului Tulcea, au rostit scurte alocuțiuni, omagiind opera lui Taras Sevcenko și felicitându-ne, ne-au încurajat să continuăm aceste acțiuni reușite, care contribuie la dezvoltarea climatului cultural local și chiar regional.
                Programul artistic a fost deschis de către corul mixt al grupelor de copii care studiază limba ucraineană maternă din Tulcea și Murighiol, grupuri coordonate de către Ștefana Cernencu. Copii au pregătit și interpretat cântece și au recitat pe versuri de Taras Șevcenko și Mihai Eminescu.
Suplinind prezentatorul, Președintele filialei Tulcea a U.U.R. a invitat, rând pe rând, să urce pe scenă grupurile vocale, recitatorii si echipele de dansuri din tot județul. Pentru reușita programului artistic și-au dat concursul Maria Petrencu, grupul „Bila Roja” din Letea, coordonator Ion Maxim, grupul „Ciorne More” din Sfântu Gheorghe, coordonator Augustina Ioniță, grupul „Perva Zora” din Sulina, coordonator Luchia Ivanov, grupul „Veselka” din Caraorman, coordonator Gabriela Artimov, grupul „Zadunaiska Sici” din Tulcea, coordonator Paula Condrat, grupul „Iasna Zora” din Murighiol, coordonator Iordana Ivanov , grupul „Rebalka” din Crișan, coordonator Lucica Gherman și grupul de tineret „Zadunaiska Sici”, coordonatori Ștefana Cernencu, Amalia Trifan, Teodora Cordon și Alexandru Iosipescu.
De un succes deosebit s-au bucurat și cei doi tineri interpreți de muzică ușoară veniți din Odesa, Olga Alieșenko și Vladyslav Pavlik , a căror recitaluri susținute în fața publicului au stărnit ropote de aplauze.                     
Cum era și normal, ultima melodie interpretată de către grupul vocal - instrumental „Zadunaiska Sici” din Tulcea a fost „Rospreahaite hlopții conii”, moment în care am fost cu toții impresionați de faptul că întreaga sală a rezonat la unison, cu efecte sentimentale puternice, ceea ce i-a determinat chiar pe unii dintre spectatori să recunoască ulterior că momentul acesta i-a făcut să lăcrimeze la propriu de emoție, simțindu-se aproape de comunitatea noastră.
La final, Președintele filialei U.U.R. Tulcea, Cernencu Dumitru, mulțumind publicului prezent pentru susținere și pentru apreciere, a ținut să le mulțumească și celor care nu au putut fi prezenți în sală, dar care manifestă sentimente alese față de acțiunile noastre culturale, asigurându-i de reciprocitatea sentimentelor alese și nobile, dar a precizat un lucru foarte important, că celor cărora nu ne apreciază pentru că depunem acest efort imens de pregătire și dedicare, le dorește multă sănătate, în speranța că mintea le va veni mai tărziu, deoarece este mult mai ușor să critici, decât să construiești și să muncești.

































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu