Festival International de Folclor Ucrainean Tulcea 2016


Desi, Festivalul International de Folclor Ucrainean a fost planificat pentru luna septembrie, din motive independente de vointa noastra, a trebuit sa-l reprogramam pentru luna octombrie.
Astfel incepind cu dupa-amiaza zilei de 7 octombrie 2016, au sosit  primii oaspeti din Negostina judetulSuceava, din Iasi, iar catre seara cei din Ucraina.
Festivalul propriu- zis a debutat la Hotel Egreta din Tulcea cu masa rotunda: "Folclorul ucrainean trecut, prezent si perspective", la care au participat toate delegatiile prezente la festival.




Intalnirea a fost deschisa de presedintele Organizatiei judetene Tulcea, Dumitru Cernencu, care a multumit participantilor pentru efortul depus si dorinta de a participa la aceasta manifestare si a aratat faptul ca aici in Dobrogea de Nord, urmasii vestitilor cazaci Zaporojeni mai pastreaza si sunt preocupati de conservarea si transmiterea mai departe a valorilor traditionale ucrainene.
Masa rotunda a continuat cu trei filme documentare, prezentate si comentate de catre profesorul Viaceslav Cusnir, Decanul facultatii de istorie I.V. Mecinicovsky din Odesa, care in amplu-i comentariu a prezentat o paralela foarte bine documentata, bazata pe motive traditionale ancestrale ce se regasesc in cusaturile si arhitectura popoarelor ucrainean si roman.
De asemenea am vizionat un film documentar interesant care prezinta modul de atragere si pregatire a tineretului in a carui sarcina va fi in viitor prezervarea si transmiterea mai departe a valorilor si traditiilor culturale specifice.
In continuare in comentariile lor, Iulian Chidesa din Negostina, Sorin Scalschi din Iasi, Natalia Petrova din Odesa, Valentina Batache si Paula Condrat  din Tulcea precum si alti invitati au evidentiat valorile traditiilor noastre ucrainene, frumusetea acestora dar si faptul ca este din ce in ce mai delicata, pastrarea acestor valori culturale in contextul globalizarii actuale in toate domeniile de activitate la care trebuie sa adaugam si problema asimilarii care este la fel de actuala.
Concluzia unanima a acestei mese rotunde a fost ca, noi avem o datorie morala si nu numai fata de inaintasii nostri care de sute de ani au pastrat aceste valori si sa transmitem mai departe prin copiii si nepotii nostri aceste nestemate ale etniei noastre. 

In dupa-amiaza zilei de sambata, desi a fost programata o parada a costumelor, timpul nefavorabil (ploaie) nu ne-a permis desfasurarea acestei activitati, ca atare am fost nevoiti sa ne deplasam printre picaturile de ploaie la Centrul Cultural "Jean Bart"unde am fost intampinati cu paine si sare de tinerii Teodora Cordon si Alin Nica, cei care ne-au urat un calduros bun venit la festival.




Deschiderea manifestarii a fost facuta in prezenta primarului Municipiului Tulcea, domnul Constantin Hogea si a domnului prefect al judetului, Marin Badita, precum si a delegatiilor din Odesa, Iasi si Negostina.

Rand pe rand la invitatia presedintelui organizatiei judetene Dumitru Cernencu,  au rostit scurte alocutiuni primarul orasului, Constantin Hogea, prefectul Marin Badita, profesorul Viaceslav Cusnir si profesor Iulian Chidesa din Negostina care ne-au felicitat pentru manifestare si ne-au urat succes in laborioasa activitate de pastrare si transmitere a valorilor noastre traditionale.












Dupa aceasta in foaierul teatrului, invitatii au luat contact cu cateva din exponatele expozitiei noastre prin care am prezentat cateva din activitatile si indeletnicirile artistice ale reprezentantilor etniei noastre.








Expozitia s-a bucurat de succes, drept dovada fiind aprecierile unanime exprimate de publicul vizitator si folosesc acest prilej pentru a multumi inca o data pentru efortul depus de catre; Maria Reva Violeta Todie, Tamara Munteanu, Paula Condrat, Stefana Cernencu, Valentina Batache, Carmen Rosu si altii.
Dupa vizionarea expozitiei ne-am indreptat spre sala de concerte, unde in prezenta unui numeros public a inceput spectacolul artistic dedicat acestui festival.
Programul a fost deschis de grupul vocal "Zadunaisca Sici" din Tulcea, acompaniat la acordeon de profesorul Dan Mironov si de catre ansamblul  de dansuri-tineret "Zadunaisca Sici" din Tulcea care a impresionat publicul prin valoarea si melodicitatea cantecelor iar tineretul prin eleganta si ritm sustinut al pasilor de dans.




Dupa aceasta au urcat pe scena reprezentantii ansamblului de cantece si dansuri "Cervona Kalena"din Negostina, coordonator profesor Iulian Chidesa, iar in suita de dansuri prezentate de acestia am regasit cu bucurie, rigoarea, naturaletea, ritmul si elementele specifice dansului ucrainean  "Hopak".


Programul festivalului a continuat cu un buchet de melodii ucrainene interpretate de catre tanarul, Vladislav Pavlik, din Odesa, melodii care au fost aplaudate indelung de catre publicul spectator.

Pentru a arata faptul ca suntem preocupati de transmiterea valorilor noastre culturale, au urcat pe scena cei mai tineri copii ai grupului " Zadunaisca Sici"care au cantat si dansat cu aceeasi daruire ca si cei mari.
Una din surprizele placute ale festivalului a fost prezenta pe scena a ansamblului de dansuri "Veselka "din Iasi, coordonator profesor, Rodica Falisteanu, a carei evolutie a impresionat publicul spectator prin rigoare, precizia executiei miscarilor, dublate de o eleganta dusa la extrem atat de baieti dar mai ales de fete, fapt ce nu a trecut neobservat de catre publicul spectator, calitati ce au fost "sanctionate"cu vii si indelungi aplauze.





Sunt convins ca prezenta si evolutia acestor tineri admirabili pe scena festivalului nostru va constitui un imbold serios si pentru tinerii nostrii dansatori din Tulcea in activitatea viitoare.
Programul a continuat cu o alta surpriza, interpretul Liubomyr Lototkyi, castigator al cunoscutei emisiuni-concurs, X-Factor, varianta ucraineana, care prin melodiile interpretate si prin caldura vocii sale a reusit sa impresioneze in mod placut spectatorii din sala.
Spre final, in aplauzele spectatorilor rand pe rand au urcat pe scena Laura Doroftei, tinerii  si grupul vocal de la "Zadunaisca Sici" a caror prestatie s-a ridicat la nivelul calitativ asteptat la acest festival, acestia impresionind publicul prin melodicitate, caldura, ritm si talent in cantecele si dansurile prezentate pe scena.

Ca o concluzie, in ciuda timpului nefavorabil si a vremii destul de racoroase cred ca spectatorii participanti la festival au gustat din plin impreuna cu noi din frumusetea, caldura si mesajele transmise de cantecele si dansurile noastre.


Dar cred ca cea mai importanta concluzie ar fi faptul ca toti participantii la festival, am realizat un important pas inainte in privinta autocunoasterii, a cunoasterii reciproce si a socializarii, dar mai ales am realizat faptul ca avem nevoie unii de altii in aceasta ampla actiune de cunoastere, prezentare in diverse ipostaze a valoroaselor noastre traditii culturale si ca merita tot efortul pentru a le transmite urmasilor nostri si nu numai lor.
Multumim inca o data tuturor participantilor, gazdelor noastre si speram ca toate concluziile reesite din acest festival atat negative cat si cele pozitive ne vor influenta in bine in activitatile pe care le vom desfasura pe viitor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu